Nr. autorizație:
200065

Trimite pagina

Pentru care specii este destinat acest produs

Compoziție

1 g conține:
Valnemulin 100 mg
citeste mai mult →

Timp de așteptare:

Porci: Came şi organe: 1 zi

Iepuri: Came şi organe: Zero zile.

Indicații pentru utilizare

Porci:

  • Tratamentul şi metafilaxia dizenteriei porcine asociată cu Brachyspira hyodysenteria sensibilă la valnemulin.
  • Tratamentul semnelor clinice de enteropatie proliferativă porcină (ileită) asociată cu Lawsonia intracellularis sensibilă la valnemulin.
  • Tratamentul şi metafilaxia pneumoniei enzootice porcină asociată cu Mycoplasma hyopneumoniae sensibilă la valnemulin.

Înainte de utilizarea produsului, este necesar să fie stabilită prezenţa bolii în grup.

Iepuri:

Reducerea mortalităţii în timpul unei epidemii de enteropatie epizootică la iepuri (EEI). Tratamentul trebuie să fie început din timp, atunci când primul iepure a fost diagnosticat clinic cu această boală.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Alte detalii

  • Forma de prezentare

    Sac de 25 kg.

  • Forma farmaceutică

    Premix pentru furaj medicamentat.

  • Mod de administrare şi doze

    Utilizarea în hrană

    Asimilarea hranei medicamentate depinde de starea clinică a animalului. Pentru a se obţine doza corectă, este necesar să fie ajustată concentraţia acestui produs medicinal veterinar. De asemenea, poate fi necesar ca rata de încorporare să fie mărită la porcii mai mari sau la porcii cu hrana restricţionată, pentru a se atinge dozarea vizată.

    Rata de încorporare a premixului per kg de furaj trebuie să fie calculată cu formula următoare: mg de premix /kg de furaj = doza necesară (mg de valnemulin/ kg de greutate corporală) x 10 x greutatea corporală (kg) / rata zilnică de asimilare a hranei (kg).

    Porci:

    Tratamentul şi metafilaxia dizenteriei porcine

    3-4 mg valnemulin / kg greutate corporală /zi, timp de 7-10 zile. Pentru o asimilare a hranei de 50 g/kg de greutate corporală, această doză corespunde cu 0,6 -0,8 kg/tonă de premix în furaj medicament (echivalent cu 60- 80 g de valnemulin per tona de furaj medicamentat).

    În cazul izbucnirii unei epidemii de dizenterie porcină, este important să instituiţi medicaţia cât mai devreme posibil. Dacă nu există niciun efect al tratamentului în termen de 5 zile, atunci diagnosticul trebuie să fie pus din nou. Înainte de utilizarea produsului, este necesar să fie stabilită prezenţa bolii în grup.

    Tratamentul semnelor clinice de enteropatie proliferativă porcină (ileită)

    3-4 mg valnemulin/ kg greutate corporală /zi, timp de 2 săptămâni. Pentru o asimilare a hranei de 50 g/kg de greutate corporală, această doză corespunde cu 0,6 -0,8 kg/tonă de premix în furaj medicamentat (echivalent cu 60- 80 g de valnemulin per tona de furaj medicamentat).

    În cazul izbucnirii unei epidemii de enteropatie proliferativă porcină, este important să instituiţi medicaţia cât mai devreme posibil. Dacă nu există niciun efect al tratamentului în termen de 5 zile, atunci diagnosticul trebuie să fie pus din nou.

    Pentru animalele afectate grav, la care tratamentul nu are efect în 3-5 zile, tratamentul parenteral trebuie să fie luat în considerare.

    Tratamentul şi metafilaxia pneumoniei enzootice porcine

    10-12 mg valnemulin/ kg greutate corporală /zi, timp de 3 săptămâni. Pentru o asimilare a hranei de 50 g/kg de greutate corporală, această doză corespunde cu 2 -2,4 kg/tonă de premix în furaj medicamentat (echivalent cu 200- 240 g de valnemulin per tona de furaj medicamentat).

    Infecţia secundară cauzată de organisme precum Pasteurella multocida şi Actinobacillus pleuropneumoniae poate să complice pneumonia enzootică şi necesită o medicaţie specifică. Înainte de utilizarea produsului, este necesar să fie stabilită prezenţa bolii în grup.

    Iepuri:

    Reducerea mortalităţii cauzate de enteropatia epizootică la iepuri

    3 mg/kg de greutate corporală / zi, timp de 21 de zile. Pentru o asimilare a hranei de 85 g/kg de greutate corporală, această doză corespunde cu 0,35 kg/tonă de premix în furaj medicamentat (echivalent cu 35 g de valnemulin per tona de furaj medicamentat).

    Consumul zilnic de hrană trebuie să fie înregistrat şi rata de incluziune trebuie să fie ajustată în consecinţă.

    Utilizarea repetată a produsului valnemulin trebuie evitată prin îmbunătăţirea practicilor de gestionare şi printr-o curăţenie şi dezinfectare temeinică. Este necesar să fie luată în considerare eradicarea infecţiei din ferniă.

    Instrucţiuni pentru mixare:

    Este necesar să fie evitate condiţiile agresive de peletizare, precum temperaturile de peste 80 °C (temperaturi de matrice) şi utilizarea substanţelor abrazive pentru pre-mixare.

    Pentru a se asigura o distribuire adecvată a produsului în hrana finală, se recomandă o pre-mixare a produsului într-un raport de 1:10-200 cu un ingredient pentru furaje cu o natură fizică similară (de exemplu, produse derivate din grâu) înainte de amestecarea în hrana finală.

    Pentru a prepara premixul, mai jos este detaliată cantitatea de premix care va fi încorporată în 50 kg de ingrediente pentru hrană pentru producerea a 1000 kg de hrană pentru animale:
    35 ppm furaj medicamentat: 350 g de premix în 50 kg de ingredient care are o natură similară.
    75 ppm furaj medicamentat: 750 g de premix în 50 kg de ingredient care are o natură similară.
    200 ppm furaj medicamentat: 2000 g de premix în 50 kg de ingredient care are o natură similară.

    După prepararea premixului, acesta este încorporat în cantitatea rămasă de hrană pentru a se ajunge la 1000 kg şi se realizează amestecarea.

  • Contraindicații

    Nu se utilizează în cazurile de hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi.

    Nu administraţi acest produs medicinal veterinar la porci sau iepuri care sunt trataţi cu ionofori. Nu depăşiţi doza la iepuri – dozele mărite pot perturba flora gastrointestinală ducând la apariţia enterotoxemiei.

  • Reacţii adverse

    Iepuri:

    Acest produs trebuie utilizat ca parte a unui program care să includă măsuri ce vizează combaterea bolii la fermă, precum biosecuritatea şi controalele la fermă. Diagnosticul clinic trebuie să fie confirmat prin necropsie. Este posibil ca iepurii să mai prezinte încă semne clinice de enteropatie epizootică la iepuri (EEI), chiar dacă sunt trataţi cu acest produs. Totuşi, prin administrarea produsului, mortalitatea iepurilor afectaţi se reduce. În cadrul unui exeriment pe teren, iepurii trataţi au prezentat o frecvenţă mai redusă constipaţiei şi a diareei în comparaţie cu iepurii netrataţi (4% şi 12% faţă de 9% şi respectiv 13%). Constipaţia este observată mai frecvent la iepurii care mor. Timpanismul este semnalat mai frecvent la iepurii trataţi cu acest produs decât la iepurii netrataţi (27% faţă de 16%). O mare parte dintre iepurii afectaţi de timpanism işi revin.

    Animalele care au ingestie redusă trebuie să fie tratate parenteral.

    Porci

    Reacţiile adverse apărute după utilizarea acest produs medicinal veterinar sunt asociate în principal cu rasele pure şi încrucişate ce aparţin de rasa Daneză şi/sau rasa Suedeză.

    Cele mai frecvente reacţii adverse observate la aceşti porci sunt pirexia, anorexia şi, în cazuri severe, ataxia şi recidiva. În fermele afectate, o treime din porcii trataţi au fost afectaţi, cu o mortalitate de 1%. Este posibil ca un anumit procent din acest număr de porci să fi suferit de edem sau eritem (posterior în distribuţie) şi de edem palpebral. În cadrul testelor controlate la animale susceptibile, mortalitatea a fost sub 1%.

    În cazul unei reacţii adverse, se recomandă încetarea imediată a administrării medicamentului. Porcii grav afectaţi trebuie să fie îndepărtaţi pentru a fi curăţate ţarcurile uscate şi trebuie să li se acorde un tratament adecvat, inclusiv tratarea bolilor concomitente.

    Valnemulin este bine acceptat când este înglobat în furaje, dar dacă este administrat în concentraţii de peste 200 mg de valnemulin / kg de hrană poate duce la reducerea tranzitorie a consumului alimentar asociat cu nepalatabilitate în primele zile de hrănire.