Nr. autorizație:
140057

Trimite pagina

Pentru care specii este destinat acest produs

pig

Compoziție

1 g conține:
Doxiciclină hiclat 1000 mg
(echivalent cu 867 mg doxiciclină)

Timp de așteptare:

Carne și organe:
Viței: 14 zile
Porcine: 8 zile

Indicații pentru utilizare

Viței:

  • Bronhopneumonie și pleuropneumonie cauzate de Pasteurella spp, Streptococcus spp., Arcanobacterium Pyogenes, Haemophilus somnus și Mycoplasma spp.

Porcine:

  • Rinita atrofică cauzată de Pasteurella multocida și Bordetella bronchiseptica;
  • Bronhopneumonia cauzată de Pasteurella multocida, Streptococcus suis și Mycoplasma Hyorhinis;
  • Pleuropneumonia cauzată de Actinobacillus pleuropneumoniae.
  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Alte detalii

  • Forma de prezentare

    Cutie de 1 kg.
    Găleată de 5 kg.

  • Forma farmaceutică

    Pulbere hidrosolubilă.

  • Doze

    Administrare orală, în înlocuitorul de lapte și/sau în apa de băut.
    Viței: 10 mg de doxiciclină hiclat per kg masă corporală per zi, timp de 3 – 5 zile consecutiv, împărțit în 2 administrări.
    Porcine: 10 mg doxiciclină hiclat per kg masă corporală per zi, timp de 3 – 5 zile consecutiv.

    Citeste mai mult →

    Calculator doze →

  • Contraindicații

    A nu se utiliza în cazurile de hipersensibilitate la tetracicline.
    A nu se administra la animale cu insuficienţă hepatică sau renală severă.

  • Reacţii adverse

    La viţei poate apărea o degenerare miocardică acută, uneori fatală, în urma administrării uneia sau mai multor doze. Întrucât aceasta este cauzată de cele mai multe ori de supradozare, este important să se măsoare cu precizie dozajul.

    Tetraciclinele pot – în cazuri rare (mai mult de 1 dar mai putin de 10 animale din 10 000 animale tratate) – induce fotosensibilitate şi reacţii alergice. Dacă apar reacţii adverse suspecte, tratamentul trebuie întrerupt.

  • Condiții de depozitare/Perioada de valabilitate

    A se păstra recipientul bine închis pentru a se proteja de lumină şi umiditate.

    Perioada de valabilitate a produsului medicinal veterinar aşa cum este ambalat pentru vânzare: 3 ani.

    Perioada de valabilitate după prima deschidere a ambalajului primar: 3 luni.

    Perioada de valabilitate după reconstituire în apa de băut: 12 ore.

    Perioada de valabilitate după reconstituire în înlocuitorul de lapte: 6 ore.

Calculator doze

Doze

Pentru administrarea prin apa de băut, cantitatea zilnică exactă de produs trebuie calculată pe baza dozei recomandate, iar numărul şi greutatea animalelor care urmează să fie tratate, conform formulei următoare:
[(…mg produs/kg GC/zi) x (greutatea corporală medie a animalelor care urmează să fie tratate)] /
[consumul zilnic de apă mediu (litri) per animal] = […. mg produs per litru de apă de băut]

Pentru a asigura o dozare corectă, greutatea corporală trebuie determinată cât mai precis posibil.
Asimilarea apei medicamentate depinde de stările clinice ale animalelor.
Pentru a obţine dozajul corect, este posibil să trebuiască modificată concentraţia din apa de băut.
Se recomandă utilizarea echipamentelor de cântărire calibrate în mod adecvat dacă se utilizează pachete parţiale. Cantitatea zilnică urmează să fie adăugată în apa de băut, astfel încât tot medicamentul să fie consumat în 24 de ore. Apa de băut cu medicament trebuie să fie preparată proaspăt la fiecare 24 de ore. Se recomandă prepararea unei pre-soluţii concentrate – aproximativ 100 de grame de produs per litru de apă de băut – şi dacă este necesar, diluarea acesteia în continuare până la concentraţiile terapeutice.
Alternativ, soluţia concentrată poate fi utilizată într-un dozator de apă proporţional.
Înlocuitorul de lapte medicamentat trebuie utilizat imediat.

Observații

Atenţionări speciale pentru fiecare specie ţintă

Asimilarea medicamentului de către animale poate fi afectată ca urmare a bolii. În cazul unui consum insuficient de apă de băut sau înlocuitor de lapte medicamentat, animalele trebuie tratate pe cale parenterală.

Este necesar ca laptele medicamentat să fie administrat fiecărui viţel în parte. De asemenea, trebuie să se ţină seama de separarea doxiciclinei în înlocuitorul de lapte. Pentru a preveni acest lucru, lăsaţi mixerul pornit în timpul turnării laptelui.

Precauţii speciale pentru utilizare la animale

Din cauza variaţiei (în timp, geografice) a susceptibilităţii bacteriilor la doxiciclină, se recomandă insistent eşantionarea bacteriologică şi testarea susceptibilităţii microorganismelor depistate la animalele bolnave de la fermă.
Dacă acest lucru nu este posibil, terapia trebuie să se bazeze pe informaţiile epidemiologice locale (regionale şi la nivel de fermă) referitoare la susceptibilitatea bacteriilor ţintă, precum şi prin luarea în considerare a politicilor antimicrobiene naţionale oficiale.
Utilizarea inadecvată a produsului poate creşte prevalenţa bacteriilor rezistente la doxiciclină şi poate reduce eficacitatea tratamentului cu alte tetracicline din cauza potenţialului de rezistenţă încrucişată.
A se evita administrarea în echipamente de băut oxidate.

A fost raportată rezistenţă la tetracicline în rândul agenţilor patogeni respiratori porcini (A. pleuropneumoniae, S. suis) şi al agenţilor patogeni la viţei (Pasteurella spp) în unele ţări ale UE.

Deoarece este posibil să nu se obţină eradicarea agenţilor patogeni ţintă, medicamentele trebuie combinate cu bune practici de administrare, de exemplu, igienă adecvată, ventilaţie corespunzătoare, fără stocuri în exces.

Precauţii speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale

Dacă ştiţi că sunteţi alergic la clasa de antibiotice a tetraciclinelor, trebuie luate măsuri speciale de precauţie la manipularea acestui produs sau a soluţiei cu medicament.
Pentru a preveni sensibilizarea şi dermatita de contact în timpul preparării şi administrării apei medicamentate, trebuie să se evite contactul produsului cu pielea şi ochii şi inhalarea particulelor de praf. Purtaţi mănuşi impermeabile (de exemplu, din cauciuc sau latex) şi o mască antipraf corespunzătoare (de exemplu, mască de respirat de unică folosinţă conformă cu Standardul european EN149) în momentul aplicării produsului.
În cazul contactului cu ochii sau pielea, clătiţi zona afectată cu apă curată din abundenţă, iar dacă se produce iritaţie, consultaţi medicul. Spălaţi-vă mâinile şi pielea contaminată imediat după manipularea produsului.
Dacă apar simptome în urma expunerii, precum erupţii cutanate tranzitorii, trebuie să consultaţi medicul şi să-i arătaţi această atenţionare. Umflarea feţei, a buzelor sau a ochilor sau dificultăţile de respiraţie sunt simptome mai grave şi necesită îngrijiri medicale de urgenţă.
Nu fumaţi şi nu consumaţi alimente sau băuturi în timpul manipulării produsului.

Reacţii adverse (frecvenţă şi gravitate)

La viţei poate apărea o degenerare miocardică acută, uneori fatală, în urma administrării uneia sau mai multor doze. Întrucât aceasta este cauzată de cele mai multe ori de supradozare, este important să se măsoare cu precizie dozajul.
Tetraciclinele pot – în cazuri rare (mai mult de 1 dar mai putin de 10 animale din 10 000 animale tratate) – induce fotosensibilitate şi reacţii alergice. Dacă apar reacţii adverse suspecte, tratamentul trebuie întrerupt.

Utilizare în perioada de gestaţie şi lactaţie 

Din cauza acumulării doxicilinei în ţesutul osos tânăr, utilizarea produsului trebuie limitată în timpul gestaţiei şi lactaţiei.

Interacţiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacţiune

Nu utilizaţi împreună cu antibiotice bactericide, precum penicilinele şi cefalosporinele.
Absorbţia doxicilinei poate fi scăzută în prezenţa unor cantităţi mari de calciu, fier, magneziu sau aluminiu în alimentaţie. A nu se administra împreună cu antiacide, caolin şi preparate pe bază de fier. Se recomandă ca intervalul dintre administrarea doxiciclinei şi a altor produse care conţin cationi polivalenţi să fie de 1-2 ore, deoarece acestea limitează absorbţia de tetracicline.
Doxicilina potenţează acţiunea anticoagulantelor

Pentru achiziționarea acestui produs, vă rugăm contactați medicul dumneavoastă veterinar. Sunteți medic veterinar? Contactați biroul nostru.