Nr. autorizație:
120022

Trimite pagina

Pentru care specii este destinat acest produs

pig cock

Compoziție

1 g conține:
fenoximetilpenicilină 293 mg
(echivalent a 325 mg de fenoximetilpenicilină potasică)

Timp de așteptare:

Porci:  
Carne şi organe: 4 zile

Găini:  
Carne și organe: 2 zile
Ouă: 0 zile

Indicații pentru utilizare

Porci:
Tratamentul și metafilaxia infecțiilor cauzate de Streptococcus suis. Prezența bolii în grup trebuie stabilită înainte de utilizarea produsului.

Găini:
Prevenirea mortalităţii la nivel de grup ca urmare a enteritei necrotice la puii de găină cauzată de tulpinile de Clostridium perfringens.

Alte detalii

  • Forma de prezentare

    Cutie de 1 kg.

  • Forma farmaceutică

    Pulbere hidrosolubilă.

  • Doze

    Mod de administrare: administrare în apa de băut. Apa de băut medicamentată trebuie împrospătată la fiecare 12 ore.

    Porci: 15 mg fenoximetilpenicilină per kg greutate corporală per zi, echivalent cu 51 mg produs per kg greutate corporală per zi, timp de 5 zile.

    Găini: 13,5 – 20 mg fenoximetilpenicilină  per kg greutate corporală per zi, echivalent cu 46 – 68 mg produs per kg greutate corporală per zi, timp de 5 zile.

    Solubilitatea maximă este de 250 g  produs la un litru de apă de băut.

    Pentru a determina cantitatea de produs în grame ce trebuie adăugată în 1000 de litri de apă, trebuie făcut următorul calcul:
    [(…mg produs per kg greutate corporală pe zi) X (media greutăţii corporale a animalelor (kg)) X (numărul de animale)] /
    [Consumul total de apă din hală (litri) din ziua precedentă] = [ …mg produs per litru x 1000] = [ …g produs per 1000 litri apă]

    Calculator doze →

  • Contraindicații

    Nu se utilizează în caz de hipersensibilitate la substanța activă.
    Nu se combină cu alte antibiotice bacteriostatice.
    Nu se amestecă cu alte produse medicinale de uz veterinar.

  • Reacţii adverse

    Deşi nu au fost observate reacţii adverse după administrarea produsului, penicilinele pot determina apariţia vomei, diareei şi alterarea florei intestinale cu apariţia de bacterii rezistente selecţionate.

  • Condiții de depozitare/Perioada de valabilitate

    A se păstra la temperatură mai mică de 25°C.
    A nu se refrigera sau congela.
    A se feri de îngheţ.A se păstra în ambalajul original.

    Termenul de valabilitate al produsului este de 3 ani.
    Perioada de valabilitate după prima deschidere a ambalajului primar: 3 luni
    Perioada de valabilitate după reconstituire în apa de băut conform indicaţiilor: 12 ore

Calculator doze

Observații:

Atenţionări speciale pentru fiecare specie ţintă

Găini: administrarea produsului poate duce la o creştere a consumului de apă medicamentată.

A fost demonstrată rezistența încrucișată între fenoximetilpenicilină și alte antibiotice beta-lactamice. Utilizarea produsului trebuie analizată cu atenție atunci când testele de susceptibilitate au arătat rezistență la antibioticele beta-lactamice, deoarece eficacitatea acestuia poate fi redusă.

Precauţii speciale pentru utilizare

Precauţii speciale pentru utilizare la animale

Porcii cu simptome clinice severe, cum ar fi șocul septicemic, trebuie tratați parenteral.

Utilizarea produsului trebuie să se bazeze pe identificarea și testarea susceptibilității agentului patogen (patogenilor) țintă.

Dacă acest lucru nu este posibil, tratamentul trebuie să se bazeze pe informațiile epidemiologice locale (regionale, de la nivelul fermei) referitoare la susceptibilitatea bacteriilor țintă. Se va ține cont de politicile antimicrobiene oficiale, naționale și regionale atunci când se utilizează produsul.

Produsul nu trebuie utilizat pentru a compensa igiena precară şi managementul deficitar din halele de pui.

Precauţii speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale

Fenoximetilpenicilina  poate determina reacţii de hipersensibilitate după injectare, inhalare, ingestie, contactul cu pielea sau cu ochii. Hipersensibilitatea la fenoximetilpenicilină  poate duce la sensibilitate încrucişată la alte peniciline sau cefalosporine şi viceversa. Reacţiile alergice determinate de aceste substanţe pot fi uneori grave.

Persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la peniciline sau cefalosporine trebuie să evite contactul cu produsul medicinal veterinar.

Manipulaţi acest produs cu mare atenţie pentru a evita expunerea, luându-vă toate precauţiile necesare. Purtaţi echipament de protecţie, mănuşi impermeabile şi semimască de protecţie conform standardului european EN149 sau conform standardului EN140 cu un filtru EN 143 atunci când amestecaţi şi manipulaţi produsul.

Spălaţi-vă pe mâini imediat după manipularea produsului.

În cazul ingestiei accidentale sau în cazul unor simptome serioase de hipersensibilitate precum eritem după expunere, edemaţierea feţei, buzelor sau ochilor sau dificultăţi în respiraţie, solicitaţi imediat sfatul medicului şi prezentaţi medicului prospectul produsului sau eticheta.

Reacţii adverse (frecvenţă şi gravitate)

Deşi nu au fost observate reacţii adverse după administrarea produsului, penicilinele pot determina apariţia vomei, diareei şi alterarea florei intestinale cu apariţia de bacterii rezistente selecţionate.

Utilizare în perioada de gestaţie, lactaţie sau în perioada de ouat

Nu a fost stabilită siguranța produsului medicinal veterinar în timpul gestației şi lactației. Se utilizează numai în conformitate cu evaluarea beneficiu-risc efectuată de medicul veterinar responsabil.

Studiile de laborator efectuate pe animale şi oameni nu au demonstrat efecte negative asupra funcţiei reproductive sau efecte fetotoxice.

Interacţiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacţiune

Nu se utilizează produsul împreună cu antibiotice bacteriostatice.

Supradozare (simptome, proceduri de urgenţă, antidoturi), după caz

Fenoximetilpenicilina  are un indice terapeutic crescut.

Porci: administrarea apei de băut medicamentate cu până la de 5 ori doza terapeutică recomandată, pentru o perioada de 3 ori mai mare decât durata recomandată, a fost bine tolerată. Cu toate acestea, la o doză terapeutică de 5 ori mai mare decât cea recomandată, s-a observat o reducere a consumului de apă și înroșirea temporară a pielii.

Găini: administrarea apei de băut medicamentate de 2 respectiv de 5 ori mai mare decât doza terapeutică recomandată, o perioadă de 2 ori mai mare decât cea recomandată, nu a evidențiat niciun efect advers. La anumite animale individual, administrarea unei doze de 5 ori mai mari decât doza terapeutică recomandată, o perioadă de  2 ori mai mare decât perioada de tratament recomandată, a dus la o creştere a consumului de apă, o scădere a consumului de furaj şi la materii fecale apoase.

Incompatibilităţi majore

A nu se amesteca acest produs cu alte produse medicinale veterinare.

Contactul soluţiilor ce conţin penicilină cu metale sau utilizarea unor sisteme metalice pentru administrarea acestora influenţează negativ stabilitatea penicilinei. De aceea astfel de sisteme trebuie evitate şi nu trebuie utilizate pentru depozitarea soluţiilor.

  • This field is for validation purposes and should be left unchanged.

Pentru achiziționarea acestui produs, vă rugăm contactați medicul dumneavoastă veterinar. Sunteți medic veterinar? Contactați biroul nostru.