Observații:
Precauţii speciale pentru utilizare la animale
Datorită faptului că salicilatul de sodiu poate inhiba coagularea sângelui, se recomandă să nu se efectueze intervenţii chirurgicale la mai puțin de 7 zile de la finalul tratamentului.
Precauţii speciale care trebuie luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale
Persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la salicilat de sodiu sau substanțe similare (de ex. aspirină) sau la excipienţi trebuie să evite contactul cu produsul medicinal veterinar.
Pot apărea iritaţii ale pielii, ochilor şi tractului respirator. În timpul preparării şi amestecării produsului trebuie evitat contactul direct cu pielea şi ochii, precum şi inhalarea directă a pulberii. Se recomandă purtarea mănuşilor, a ochelarilor de protecţie şi a unei măşti de praf. Trebuie acordată atenţie specială la deschiderea găleţii.
În caz de expunere cutanată accidentală, spălați imediat pielea cu apă.
În caz de contact accidental cu ochii, utilizatorul este sfătuit să spele ochiul cu multă apă, timp de 15 minute şi să solicite consultaţie medicală dacă iritaţia persistă.
În timpul administrării apei de băut medicamentate sau a laptelui (înlocuitorului) medicamentat la animale, trebuie împiedicat contactul cu pielea prin purtarea de mănuşi. În caz de expunere accidentală a pielii, spălaţi imediat cu apă.
Reacţii adverse (frecvenţă şi gravitate)
Poate apărea iritaţie gastrointestinală, în special la animalele cu afecţiuni gastrointestinale pre-existente. Astfel de iritaţii se pot manifesta clinic prin eliminarea de fecale de culoare neagră, datorată eliminării de sânge în tractul gastrointestinal.
Poate apărea incidental inhibarea coagulării normale a sângelui. Dacă apare această reacţie, va fi reversibilă, iar efectele se vor diminua în aproximativ 7 zile.
Utilizare în perioada de gestaţie, lactaţie sau în perioada de ouat
Studiile de laborator efectuate pe şobolani au demonstrat existenţa efectelor teratogene şi feto-toxice.
Acidul salicilic traversează placenta şi este excretat în lapte. Timpul de înjumătăţire la puii nou-născuţi este mai lung şi, prin urmare, simptomele de toxicitate pot apărea mult mai rapid. În plus, este inhibată agregarea plachetară, iar timpul de sângerare este crescut, situaţie care nu este favorabilă în timpul fătărilor dificile / operaţiilor de cezariană. În cele din urmă, unele studii indică faptul că fătarea este întârziată.
Produsul nu trebuie utilizat în perioada de gestaţie şi lactaţie.
Interacţiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacţiune
Trebuie evitată administrarea concomitentă de medicamente potenţial nefrotoxice (de ex. aminoglicozide).
Acidul salicilic prezintă grad ridicat de legare plasmatică (la albumină) şi concurează cu o varietate de compuşi (de ex. ketoprofen) pentru locuri de legare la nivelul proteinelor plasmatice.
S-a raportat că, clearance-ul plasmatic al acidului salicilic creşte în asociere cu corticosteroizi, posibil datorită inducerii metabolizării acidului salicilic.
Nu se recomandă utilizarea concomitentă cu AINS, datorită riscului crescut de ulcerații gastrointestinale.
A nu se utiliza în asociere cu medicamente cu proprietăţi anticoagulante cunoscute.
Supradozare (simptome, proceduri de urgenţă, antidoturi), după caz
Viţeii tolerează doze de până la 80 mg/kg timp de 5 zile sau 40 mg/kg timp de 10 zile, fără reacţii adverse.
Porcinele tolerează doze de până la 175 mg/kg timp de 10 zile fără reacţii adverse semnificative.
În caz de supradozare acută, perfuzia intravenoasă cu bicarbonat conduce la un clearance crescut al acidului salicilic prin alcalinizarea urinei şi poate fi benefică pentru corectarea acidozei (metabolice secundare).
Incompatibilităţi majore
A nu se amesteca cu alte produse medicinale veterinare.